mercoledì 20 maggio 2026

 

Dopo'avervi postato la cutiosità mitoligica della fine di Ulisse, eccovi anche una mia poesiola , dedicata ad mia amica lettrice con tanto affetto.
A Speranaza
‘Na luce forte ‘nta l’oscurità,
cu l’uocchie ‘a siegue senza cammenà,
pecchè spiere senza vulè
e truvà addo stà ‘a verità.
Te pare ‘nu miragge
Te pare ‘na chimera
‘nu reffriggerie doce
a ‘sta fronte ca te coce.
Nun essere restive
Nun essere rassignate
è ‘na luce ca nun scumpare
è ‘na luce ca te dà calore.
‘Stu munne pare fernute pe’ sempe,
ma ‘sta luce ‘nta ‘stu silenzie
te pare ‘o risveglie do’ tiempe
ma po’ si ce pienze…………………
tene sule ' nu nomme………” ‘a speranze”.

1 commento: