Sotte ‘e Stelle
Quann’ è ‘a matina ‘nciele nun ‘e
vide,
se ne so’ghiute, l’ ha cacciate ‘o sole
‘a sora cchiù grossa, chella c’adda fa’ ‘o dovere suoje
s’adda guaragnà’ ‘a jurnata, adda faticà li otte ore.
Adda schiari ‘a terra, adda scarfà’ l’aria
adda fa piglià’ culore ‘e cose e po’……
quanne fernesce, scumpare e se ne va a durmì’.
e lore zittu zittu ‘nciele e vide accumparì.
So’ tante, ca nun se riescene a cuntà’,
so’ tante, ma nun te mettene appaura,
pecchè stanne luntane, luntane assaje
ma ‘o stesse t’appartenène, tu ‘o saje.
Pare ca te guardene, pare ca te spiene
mentre tu fa finte ‘e niente
pecchè ‘a luce llore splendente
te fa rummanè’ indifferente.
Quanne ‘o tiempe ‘e nuvuluse
s’annasconnene, fanne ‘e dispettose.
tante nun hanne dà’ cunte ‘a nisciune
tenene’a luce llore, pirciò so silenziose.
So’ comme a ‘na coperte, quanne ‘o ciele è serene
ca pare te scarfe senza da’ calore.
So’ ‘na compagnie, ca nun ne puo’ fa’ ammene.
Pecchè si nun ce stanne…, ‘a serata è nere, è nere.
Nun te può
sperdere guardannele,
può sule viaggià’ cu ‘a fantasie luntane
appriezzanne ‘sta vita, ca è chiene ‘e meraviglie
e te fa suspirà: comme ‘e belle ‘o ciele chiene ‘e stelle.
=====================================
Ho scritto questa poesiola in napoletano ammirando le stelle dopo che il bel sole, ha riscaldati e rischiarato il giorno col suo dolce tepore, ,
Con questa meravigliosa visione i nostri sguardi godono e apprezzano questa bella atmosfera nel cielo.
Nessun commento:
Posta un commento