mercoledì 19 novembre 2025

una poesia di Sasà 'o professore

 

 

 ‘A NOTTE

Quanne ‘o sole sta pe’ fernì’ ‘a jurnata

‘nciele vide ‘e accumparì’ ‘nu chiarore strane

‘o celeste pare, ca se sporche ‘e grigge

pe’ fa ascì’ ‘a notte, ca nun vo’ perdere ‘o prestigge.

 

Accumence a stennere ‘nu lenzuole scure,

a sera, ca leva ogne culore ‘e cose

e chianu chianu ‘ o ciele se fa cupe

e pare ca è arrivate ‘o mumente do’ ripose.

 

Si ‘o tiempe è serene, tene ‘na bella supprese

‘o lenzuole scure addevente ‘na trapunta ‘e luce accese

e ‘a luna esce pur’ essa, pe’ se va vedè'

mettennese a fa’ ,arete a cocche nuvole, cucù settè.

 

Ma si ‘o tiempe è malamente

Se fa venì’ ‘o viente a farle cumpagnia

facennele siscà’ alleramente

comme si recitassero ‘nzieme ‘na bella puisia.

 

‘A notte, se dice, è fatta pe’ durmì’,

pe’ te stennere ‘ncoppa ‘a ‘nu liette.

Pe’ te scurdà’ ‘e turmiente, ca t’affliggene dinte ‘o piette

Cu’ 'nu desiderie ‘e sunnà’ ‘nu munne senza ‘nfamità.

1 commento: